Si ma privesti cu ochi de sticla.
Eu nu te stiu
Ce vrei
Cum esti.
Pot doar sa te ghicesc
Sa încerc.
Si-mi spui sa fiu
Cum am mai fost.
Am uitat cum era
Înainte.
Ma surprind mereu
Dandu-ți dreptate.
Nu stiu de ce
Si pentru ce.
Îmi trebuie un când
Acum.
Vreau.
Cer.
Je suis bien.
P.S. Asta e pt accro care mi-a reprosat ca nu am mai scris 
… Si ai putea sa presupui ca e doar vântul sau un nor alb si pufos. Ai putea sa crezi intr-o floare roşie sau intr-un ritm cvasicunoscut auzit in treacat. Ţi s-ar putea părea ceva straniu si de neînţeles, sau o explozie de idei noi.
Si te gandesti ca poate e vorba de parfumul unui necunoscut de care te-ai ciocnit. Sau o privire familiara in mijlocul incertului.
Îţi inchipui ca ceva s-a schimbat si nu îţi dai seama ce. E o melodie noua pe fundalul vieţii tale si tu ţi-ai sincronizat ritmul inimii cu basul. Te invarti ca un copil printre note noi, pauze si prelungiri de o consistenta cremoasa.
Te privesti in oglinda si observi ca vibrezi, ca o energie nevazuta pulseaza si imaginea ţi se transforma. Îţi dai seama ca e acelaşi ritm iar colturile buzelor ţi se ridica. E un zambet chinuit si putin fals, dar măcar ţi-ai amintit acest gest ce îţi era caracteristic înainte de… Înainte de ce?
Nu ştii prea bine si simţi ca ceva îţi scapă. Înainte de acum. Înainte de acest ritm nou cu care te-ai obişnuit si ţi se pare firesc. Căci, ca orice idee, pare sa existe dintotdeauna si e greu sa-ţi amintesti ca e acolo de putin timp.
Te simţi putin confuz dar cumva aceasta nota de nedumerire lipseste de pe noul portativ asa ca o elimini din memorie, dornic sa adopti ritmul acesta.
E o metafora căci totul se petrece in interiorul tau. O schimbare de ton, un salt intr-o alta octava. Totul e fals. Dar ţi-ai dat seama ca nu îţi pasa prea tare de falsitate, ca melodia se poate opri oricând iar tu te-ai complacut de mult intr-o existenţa muzicală.
Si pana la urma? Ce e cu acest nou cântec? Ce l-a provocat?
Pai, e simplu.
E o alta zi.
Cand incepe sa fie vorba despre cuvinte ca “niciodata” sau “totdeauna” nu ne speriem, ne punem ochelarii mari si atitudinile de “je m’en fiche” , indesam mult prea multe haine in valizeze negre ce te duc cu gandul la locuri in care ai fost, la locuri in care ai vrea sa revii..sau nu. Esafele lungi si pantofii cu toc ce tradeaza sadomasochismul purtatorului, aparatele foto si biletele de avion pe undeva prin geanta. Uiti lumina aprinsa si apa pornita, pesti se descurca ei vreo doua saptamani si cu florile ai vorbit tu sa ramana verzi. Reusesti oare sa ajungi la timp la aeroport?
Fuga spre taxi are si ea farmecul ei. Taximetristul a ajuns sa te cunoasca si te intreaba daca nu cumva ti-ai uitat cheile. Ii zambesti alergand si fugi inapoi in casa. Te increzi orbeste in oameni si speri sa nu ramai fara bagaje. Cu un alt zambet de-al tau il convingi pe sofer sa taie calea altor cateva masini si incerci sa iti amintesti ca la sfarsit sa il rasplatesti generos. Dar la tine nu e ca in filme . Niciodata atunci cand te grabesti nu nimeresti bancnota potrivita si tipul fuge inevitabil dupa tine printre terminale. Dar ai ajuns si, desigur, nu ai intarziat caci el, minunat ca intotdeauna, ti-a anticipat intarzierea si ti-a spus ca avionul pleaca cu jumatate de ora mai devreme.Iti ocupi locul, sperand ca scaunul de langa tine sa nu ramana gol pana la Paris.
Si daca ar ramane gol Parisul l-ar umple. Ca atunci cand erai mica, pe parcursul drumului canti in gand melodii despre iarna si spui o silaba pentru fiecare scaun. De fiecare data ceva te intrerupe si printre lalaielile tale si paharele de sampanie se aduna norii pe care ii saluti si le multumesti ca te-au acoperit in ultima vreme. Zambesti tuturor si te miri si tu unde s-a evaporat irascibilitatea din ultimele zile. Taximetristul ti-a promis ca te va astepta acolo in ultimele saptamani si te gandesti daca nu e el chiar singurul care-ti va simti absenta. Nu asta ai vrut?
Te gandesti adesea ca escapadele astea ale tale nu sunt o solutie si atunci cand lucrurile devin complicate ar trebui sa ramai sa le rezolvi. Dar nu e asa ca Parisul te primeste de fiecare data cu aceeasi iubire pe care acasa s-ar putea sa nu o mai primesti? Cand te vei intoarce toate problemele tale se vor fi rezolvat intr-un fel sau altul si tu vei fi scutita de luarea unor decizii. Pana la urma, Parisul e amantul tau constant si nu iti iau decat o ora jumatate si o poseta plina cu prostii ca sa te intorci la el.
Aterizezi si cand te-mbratiseaza te surprinde cantand o melodie penibila pe care ai auzit-o ieri dupa amiaza la magazinul de unde cumperi salata. Sa spunem ca, nu numai Parisul iti este amant constant doar tie. Faci ochi mari, ca de fiecare data cand iti place ceva si respiri aerul izbucnind in ras cand o doamna din spatele tau incepe sa vorbeasca agitat cu “r”-ul acela specific care tie nu iti iese niciodata. Apune soarele si tu te grabesti undeva. Gasesti un taximetrist care se prezinta cu numele Pierre si incepi intr-o franceza care te mira si pe tine sa ii explici unde vrei sa ajungi. La sfarsitul discursului tau chinuit el zambeste complice si simti ca Parisul te-a simtit, te-a recunoscut si te-a primit din nou. Tu nu ii iei nimic atunci cand pleci (poate cateva creme Avene si o apa plata).
Mereu iti pare ca ceaiul de dimineata are un gust mai pronuntat de fructe intr-o cafenea din Montmartre unde un francez amabil iti face portretul. Si-a amintit de tine de ultima data cand l-ai platit dublu doar pentru ca tie toate iti pareau gri iar el te-a desenat in culori. Descoperi ca spiritul frantuzesc te invaluie ca de fiecare data si il inviti la un croissant avec chocolat. Razi la niste glume spuse intr-o limba fluida din care intelegi doar franturi. II multumesti pentru dimineata, iti pui si tu basca bleumarin, sperand sa te pierzi in multime si il parasesti pe entuziast. Sena e minunata la ora asta si tu vrei sa cumperi carti.
Iti plac la nebunie micile buticuri , mirosul si lumina ce pluteste printre carti, oameni cu barete albastre si fire de praf. Toti vorbesc intr-un cantec frumos pe care il intelegi partial si care te face sa te indragostesti de fiecare in parte. Shake-ul este prea rece ca sa fie baut acum si tu ai deja un brat de carti vechi , rafuite, lucru care iti da certitudinea ca au fost citite de multa lume. Nu vii la Paris pentru lumini, ca toata lumea, nu vii pentru momnumentele pe care le-ai vizitat deja in copilarie. Vii aici pentru croissant si pentru pietele pline de oameni. Prin toata lumea de aici te mira sa descoperi atat de multi oameni. Poti sa stai din intamplare langa Marion Cotillard si sa te surprinzi fredonand Joe Dassin. E frumos, e Parisul.
Sena te-a plimbat de zeci de ori pe sub poduri si lumini si ti-a spus de fiecare data povesti de demult, cu regi stralucitori si muschetari neinfricati. Luvrul il stii prea bine si te poti lauda ca l-ai vazut in intregime. Paznicii au ajuns sa te cunoasca si ultima oara te-au lasat sa intri fara bilet. Ei stiu prea bine ca te vei duce la singurul tablou care iti place si il vei privi pe desupra capetelor cateva minute. Apoi pleci si revii peste cateva luni. Iar, la final, treci si pe la Turnul Eiffel. Aglomeratia te incanta si te simti intr-un Babilon contemporan. Il privesti de jos caci ai decis cu ceva timp in urma ca nu vei urca singura.
Te intorci acasa cu niste ciocolata si ceva cirese negre gata sa spui “totdeauna” si “niciodata”.
Zambetul ei aberant nu mai tradeaza nimic. E fericita si atat. Toate urmele de ruj de pe perna sunt ale ei, culorile tradand ca il ultima vreme a fost vesela. Cearceaful sta botit pe langa pat pentru ca el n-a fost aseara acolo sa o inveleasca. Se ridica si isi intinde simpaticele degete de la picioare si se apleaca sa vada…ce-i sub pat. Gradina ca vreo doua straturi de capsuni pe care le-a plantat de bon-ton. A asteptat un an sa creasca si mananca cele 5 capsuni in 25 de secunde. Un an pentru 5 zambete rozii i s-ar fi parut mult inainte sa il inalneasca pe el.
O capsuna la fiecare 5 secunde. 5 secunde de fericire sublima pentru ceva ce tine sub pat. Te-ai gandit vreodata ce lume minunata ti se ascunde sub pat? Cate momente uitate si vise neimplinite. Iti amintesti cand ai primit scrisoarea aceea si ai lasat-o sa-ti cada din palma, pentru ca mai tarziu sa o cauti plangand, dorindu-i cuvintele mai mult decat aerul? Sau mai stii de cate ori ti-ai infundat telefonul in penumbra ca sa ma dormi putin sau cand il cautai frenetic pentru ca ti-a raspuns in final la mesaj in miez de noapte. Da, sub patul tau e o lume intreaga de dezamagriri, infrangeri si iubiri.
Sub pat erau clovnii tristi si cenusaresele plecate prea devreme de la bal… Zmeele rupte, poantele de balet care nu-ti mai vin si toate ciornele nereusite pe care ti-a fost mila sa le arunci, toate iubirile neimplinite pe care ti-a fost frica sa le indeapartezi de tot, polaroid-uri sterse de timp pe care le-ai dat jos de pe perete si funde negre primite si cautate impreuna cu prieteni.
Nu-i asa ca data viitoare cand vei face curatenie te vei uita mai cu atentie printre hartiile mototolite? Vei surprinsa sa iti descoperi niste amintiri placute, poate cateva numere de telefon pe care ai putea sa le mai folosesti o data… Oricum poti sa cresti mai mult decat capsuni sub pat. Poti sa cresti prietenii chiar pe tine insuti. Caci, nu-i asa ca gramezile alea de “gunoaie” se maresc cu fiecare an?
Capsunile neculese se vor fi stricat daca nu vei da pe acasa luna asta. Fara a restrange vreo generalitate alegi cercei si culori de tus dupa starea de spirit. Ti s-a spus ca radiezi de fericire si ai raspuns ca e de la capsunile organice. Nici ciornele nici rozul stropit de negru nu e de vina ca tu zambesti neincetat. In stropitoarea albastra cu un soare mare pictat pe ea e fresh de portocale si parfumezi frunzele cu parfum de mosc. Atatea arome in camera si totusi perdelele miros a iarba proaspat taiata. Caldura patrunde prin storurile trase si parca toate povestile se topesc. Se scurg sub patul tau, la capsunile roz.
Putem presupune atatea lucruri false din pura inspiratie. Ai putea sa crezi ca ea e fericita ca e iarasi vara si va putea sa se bronzeze. Sau ai putea sa crezi intr-o noua idila, una care sa treaca de prima ploaie. Se mai poate spune ca a descoperit ea de ce merita traita viata. Ati putea fi pesimisti si ati acuza-o de naivitate. Dar cand am incetat sa credem in fericirea pura, molipistoare a capsunilor vesele?
N-am incetat niciodata. Dar capsuni sunt doar in luna mai si cateodata nimeresti o cura de slabire. De aia sub patul meu am doua straturi de capsuni ce ar fi putut fi cirese negre daca nu aveam nevoie de un pat in varful unui copac. Capsunile apar si vor fi trecute din nou la anul pe vremea asta iar eu imi voi calcula recordul de secunde in risipirea petalelor ce au adunat soare un an. 
Stii cum spuneai mereu ca un sfarsit e un nou inceput? Chiar mi-as dori sa te cred. Dar daca sfarsiturile sunt atat de dureroase, ce sens mai au inceputurile? De ce e neaparat sa terminam unele lucruri? Nu ti-ai dorit niciodata ca unele momente sa dureze la nesfarsit?
Ai uitat sa mentionezi ca vor fi si lacrimi in poveste. M-ai facut sa cred ca basmul nostru e fara sfarsit, ca are un final fericit. Si totusi mie imi pare ca si tu si eu suntem cam tristi, si nu e chiar ce asteptam. Asteptarile nu ne-au fost rasplatite, ca de obicei.
Tu nu te simti niciodata ca intr-un film prost, in care esti urmarit de ghinion peste tot? Nu e chiar cazul nostru, caci trebuie sa recunoastem ca avem si amintiri frumoase. Doar ca finalul e trist, pentru ca e gata. Asta a fost tot. Tu te poti obisnui cu ideea?
Ca eu nu.
Doua cirese si un pahar de limonada. Te increzi din nou in simplitatea unor decizii si in alegerea costumului de baie potrivit. Apa e prea rece si nisipul prea cald. Asa ca stam intr-o piscina aglomerata, cu ochelarii de soare afisati ostentativ. Inotam printre buline, dungi si pete de culoare. Ne atingem in treacat de ceilalti si ii privim cu un zambet complice. E vara.
Zambetul capata ondulari promiscue si orice reminsecenta este inecata in guri mici de soare. Nisipul ne arde talpile si ne aruncam in bratele cuiva fara sa stam prea mult pe ganduri. Radem zgomotos si dispar inhibitille , buna parte din moralitatea noastra dobandita la scoli inalte. Cui ii mai pasa cum? Ai chef ca diseara sa adormi pe plaja cu cineva si n-ai de gand sa stai toata seara pe marginea piscinii.
Cocktailurile curg in culori vesele, aromele se estompeaza, numarul iti este neclar si constati ca e suficienta o privire insistenta. Asteptare e supraestimata, vorbele sunt de prisos. Zambetele au o conotatie indecenta asa ca le raspundem, le inghitim si le redam stralucirea. E o fantezie bine pusa la punct in care noi redevenim ai nimanui.
In timp ce seara primim pentru cineva cateva ore in sufletul nostru lasand pentru mai tarziu decizia de a-l pastra sau a-l alunga dimineata, avem nevoie de portii mari de cafea si culoarea ochilor se deschide. Pupilele ti s-au dilatat si nu esti sigur cum ai ajuns aici. Nu conteaza, aici, unde am ajuns cu toti pentru 3 luni , nu are importanta cum . Conteaza ce si cat de mult iti place . Moleseala asta aparenta ne iseala pe toti si incet incet iti dai seama ca apa rece nu mai reuseste sa faca nimic pentru tine. In acel moment iti dai seama ca trebuie sa recurgi la masuri mai drastice.
Cearsaful e mototolit si racoros, perna are urme de mascara si de ruj iar in camera staruie mirosul sarat al marii. Te trezesti dupa-amiaza cu un zambet adormit si decizi sa-l mai pastrezi vreo cateva ore, macar pana gasesti unul mai nou si mai frumos. Inghetata se topeste in contact cu pielea ta incinsa. Te scufunzi din nou in uitare si in brate straine. Cum il cheama? Nu stii si nu vrei sa afli. Atata timp cat necunoscutul ramane necunoscut, nimeni nu va sti ce s-a intamplat vara trecuta.
Nu vrei sa pleci pentru ca nu vrei sa te intorci in locul unde faptele au consecinte. Poti lasa cate inimi frante vrei si poti amesteca in cantece arome de rom alb. Poti sa te intorci doar vara aici asa ca ramai pana vezi primul apus de soare in bratele ultimului care va fi uitat in iarna viitoare.
Ciresele din paharul de pe plaja au fost negre iar ea este dependenta de ciocolata.
E dimineata. Si mananci un iaurt, ca de obicei. Cu fructe, cu cereale sau poate simplu. Poate iti place iaurtul dietetic sau cel facut in casa. Este o simpla alegere pe care o faci zi de zi, discriminand celelalte iaurturi carora, poate, le-ar fi placut sa le mananci. Caci nu e vorba de parerea ta de expert in lactate. Ci ne vom gandi astazi la iaurturi si la ce simt ele. Ti-a trecut vreodata prin cap ca intre tine si iaurtul tau de dimineata se formeaza o pseudo-relatie cvasiinexistenta? Cu alte cuvinte pentru cateva momente ( in care tu ca un nesimtit, mananci cu pofta si graba din el), iaurtul se ataseaza de tine. Si iti este poate recunoscator ca l-ai ales.
Poti fi lipsit de cultura elementara a iaurtului, caci in fond, asa sunt cam toti, si aia care mai stiu unele chestii beau chestii mai interesante. Poti sa nu faci diferenta dintre lapte acru,iaurt, lapte batut, kefir, chisleag dar poti sa iti alegi iaurtul bun pentru tine, fara sa fii expert. Iaurturile, spre deosebire de pesti simt si ele unele lucruri, chiar daca par asa albe dragute, vesele , dietetice, in umrba unui ambalaj cu un design interesant. Daca ai si o lingura e clar ca ceva trebuie sa fie, cui nu ii convine o relatie cu cineva la care chiar functioneaza regula cu “primul venit, primul servit”?
Tu si iaurtul tau. O relatie paradoxala ce se poate transforma in iubire cu un singur sens. Chestia asta e ca un film cu un regizor si doi actori. Nu e prea clar. Tot ce trebuie tu sa intelegi e ca intre tine si iaurt exista o interdependenta pe care tu nu o constientizezi. Iaurtul asta el vrea ca tu sa-l mananci. Zi de zi. Iar pe tine te cunosc prea bine. Nu-i asa ca nu prea esti dispus sa renunti la iaurtul bun de dimineata? Nu esti genul care sa imparta iaurtul lui cu nimeni si stii ca ma aprobi. Vezi? Deja fara sa vrei ai creat o legatura interzisa altora intre tine si iaurt. Si nu te poti baga intre un baiat si iaurtul lui.
Cum fiecare iaurt e cu al lui consumator si la un moment dat incep sa se produca mai multe iaurturi decat trebuie, unii vor sa incerce mai multe soiuri. Partea interesanta e ca iaurtul trece prin toate fazele enumerate mai sus, fara sa i se intample nimic, se maturizeaza. Trebuie doar sa atepti , sa te bucuri de fiecare din perioadele lui, pentru ca de obicei ramai axat pe o singura marca, atata vreme cat ei…nu schimba reteta.(dar aici ar trebui sa nu mai fiu de partea iaurtului, asa ca o sa fiu subiectiva si am sa ma opresc). Sfatul meu e sa nu amesteci iaurturile, pentru ca vei avea o indigestie, si cui ii place sa ajunga in stomacul unui tip cu indigestie?
Stii, iaurtul in sinea lui e un tip destul de stabil. E acolo cand tu esti trist sii i acorzi mai multa atentie ca de obicei. Tot el e acolo cand tu esti nerebdator sa pleci. Adica e pe acolo pentru tine. Si tu ce faci? Il tradezi de cate ori ai ocazia cu diverse alte… lactate. Ar trebui sa fii mai recunoscator pentru sprijinul pe care ti-l acorda. De acum, cand vei mai manca un iaurt, ia-o incet. Savureaza-l cu grija. Si sfarseste spunand: ” Esti cel mai bun iaurt din lume”.
Iaurtul va sti ca nu e asa , si nu va fi cel mai bun, va fi cel mai fericit. Nu e de sine pretentios. Accepta sa imparta raftul in frigider cu apa plata, capsunile si frisca, dar niciodata cu altfel de iaurt. Va accepta sa fie pus in orice recipient, pentru ca sa fie cat mai dragalas pentru tine, desi nu i-a placut niciodata cana aia mov cu vacute pe ea, pentru ca i se face dor de casa. Tu , tu nu trebuie decat sa-l mananci, si mai directa de atat nu puteam sa fiu.
Contrar parerii generale, nu ai nevoie de nimic pentru iaurtul asta pe care l-ai ales. Nici de linguri sau mai stiu eu ce. Tii minte ce ti-am zis pana acum despre faptul ca e alegerea ta ce iaurt mananci? E doar jumatate din adevar. Si iaurtul te-a ales pe tine intr-un fel. Aminteste-ti de toate acele iaurturi pe care le-ai mai incercat. Erau bune, insa nu ti se potriveau tie. Pana cand l-ai gasit pe asta ( ca noi ,de fapt, vorbim de un iaurt anume) si ti-ai dat seama ca este perfect pentru tine. Si te-ai gandit unde a fost pana atunci. Iti spun eu. A fost mereu pe raft, langa celelalte lactate, acolo unde trebuie sa fie. Si te astepta. Totusi, ca sa nu fim chiar inexacti, stii si tu ca iaurtul asta l-au mai mancat si altii. De altfel, l-ai mai vazut prin frigiderele unor prieteni ai tai.(care nu si l-au gasit pe al lor inca si vor sa-l imparti cu ei)Dar trebuie sa stii. Ca iaurtul asta e doar pentru tine.
Suntem convinsi acum ca maine dimineta cand te vei trezi , si te vei duce cu picioarele impleticindu-se spre frigider, sovaind asupra micului dejun , vei alege iaurtl , vrand sa ii impui un obicei, vrand sa ii dai de inteles ca de acum inainte asa o sa se intample , ca nu o sa il imparti cu nimeni, ca nu o sa te saturi. Si iaurtul va fi la fel de bun ca de obicei, doar ca de data asta vei gasit
mai multe bucati de cirese in el, chestie care o sa iti infrumuseteze ziua. Pentru ca iaurtul asta e al tau.
accro a scris asa
Timpul trece. Mult prea incet sau mult prea repede. Niciodata nu isi sincronizeaza pasii dupa ai tai. Mereu danseaza pe un alt ritm si te calca pe picioare. Nu oboseste si te frustreaza.
As vrea sa-l pot face sa se opreasca. Sa incremeneasca acolo unde vreau EU. E egoist si meschin si nu cred ca mi-ar placea sa poata cu totii face asta. Dar eu nu sunt un om bun si generos si vreau timpul doar pentru mine.
As vrea ca timpul sa fie un fel guma pe care sa o poti intinde, modela, strange in pumn si in final sa ramana cum vreau eu.
